Wonderful 2024 Commencement Event at the RAU School of Management-Marketing
iulie 23, 2024
Distinsul Profesor Eliot SOREL, consecvent în demersurile de catalizator în promovarea culturii României în SUA
august 1, 2024
Show all

O „operă de artă”, Profesorul Ion Bulborea la împlinirea frumoasei vârste de 96 de ani

O „operă de artă”, Profesorul Ion Bulborea la împlinirea frumoasei vârste de 96 de ani

Distinsul nostru Coleg, Profesorul Ion Bulborea, Prietenul Fondatorului Universităţii Româno-Americane, perseverează în a ne arăta că „viața din anii tăi contează” (confirmare a spuselor lui Abraham Lincoln) şi că reprezintă mereu aceeaşi „operă de artă” (confirmând-o pe Eleanor Roosevelt). Domnia Sa continuă să se confrunte cu realitatea (în termenii lui Nicolae Iorga, Lucian Blaga, Albert Einstein, Platon, Jean-Jacques Rousseau sau Jack Welch) şi să-şi imagineze o lume mai bună, nerenunţând să ne poarte pe „Pe aripile gândului” de asumare a responsabilităţii comune care să facă posibila transformarea în realitate a idealurilor educaţionale.

Ne aducem adesea aminte de trimiterea Profesorului Bulborea la înţelepciunea lui Solomon: „Dă-mi Doamne înţelepciunea să nu încerc să schimb ceea ce nu poate fi schimbat. Dă-mi Doamne tăria şi curajul să schimb ceea ce se poate schimba. Dă-mi Doamne inteligenţa să le deosebesc pe unele de celelalte.” După cum nu putem uita pledoaria Domniei Sale pentru stimularea abilităţii de a emite judecăţi credibile, mărturii despre fapte de caz si generalizări ştiinţifice, cunoscând şi înţelegând mai bine conceptele.

Profesorul Ion Bulborea a primit Distincţia „Excelenţă pentru întreaga activitate”, acordată de prestigioasa Asociaţie a Facultăţilor de Economie din România (AFER), „în semn de supremă recunoaştere a meritelor deosebite dovedite prin competenţa profesional-ştiinţifică, dăruirea fără rezerve şi rezultatele remarcabile obţinute în educarea şi formarea a numeroase generaţii de economişti” (Alba Iulia, Seria EIA Nr. 02/27.11.2008). De altfel, este cunoscut cum regretatul Profesor Ion Smedescu, Fondatorul şi Rectorul (1991-2008) Universităţii Româno-Americane şi-a exprimat preţuirea pentru Profesorul Ion Bulborea (17 octombrie 2007).

În luna decembrie 2023, Profesorul Ion Bulborea a dăruit – atât colegilor colegilor din Universitatea Româno-Americană, cât şi colegilor din Comitetul Român al Distribuţiei (CRD) – noua sa carte “Sub cupola globalizării” (apărută la Editura Universul Academic, 2023, Redactor: Ana-Maria Preda). După cum s-a consemnat cu acel prilej: „Impresionantul moment rezervat dedicaţiilor a început cu schimbul de idei dintre Profesorul Ion Bulborea şi Rectorul Universităţii Româno-Americane, Costel Negricea. Iar cum progresul discuţiei de calitate a stimulat audienţa, alţi colegi – precum Victor Greu şi Nicolaie Mihăiescu – s-au alăturat cu receptivitate şi deschidere.” Profesorul Ion Bulborea a transmis „speranţa că se poate merge dincolo de contemplarea pustiului (necesar a fi fertilizat arbore cu arbore, conştientizând proporţii, timp şi energie), dincolo de confruntări mai mult sau mai puţin de înţeles, mai mult sau mai puţin cu rost sau fără (conştientizând inocularea neînţelegerilor dintre gândirea globală şi actiunea locală), dincolo de neglijarea unui aspect fundamental: omul (de dorit a fi instruit şi acceptând raporturi mai ozonate, în contextul perspectivei lizierei).”

Domnul Profesor Ion Bulborea a reuşit să facă faţă cu bucurie felicitărilor primite astăzi 28 iulie 2024. Ne bucurăm, la rândul nostru, de ecoul pe care l-au avut aceste semnificative momente.