Realitatea înseamnă existenţă efectivă (Nouveau Petit Larousse Illustré, 181e Édition, Librairie Larousse, Paris, 1952). Platon spunea că realitatea este atât multiplă, cât și una, iar în diviziunea ei este mereu reunită. În opinia lui Jean-Jacques Rousseau lumea realităţii are limitele sale, în timp ce lumea imaginaţiei este fără frontiere. Mai aproape de zilele noastre, un reprezentant de frunte al lumii afacerilor, Jack Welch, sublinia necesitatea confruntării cu realitatea aşa cum este aceasta, nu cum a fost sau cum vrei să fie. Pe meleagurile noastre se spunea, de exemplu, că realitatea este fie o platformă de care ne lovim de multe ori (Nicolae Iorga), fie ruina unui basm (Lucian Blaga). Poate că nu întamplător Albert Einstein argumenta că la testul realităţii adevărul este cel ce rezistă.
Colegul nostru, distinsul Profesor Ion Bulborea, ne atrage atenţia (într-un recent publicat volum de epigrame – “Faţă în faţă cu realitatea”, Editura Universul Academic, 2019) asupra forţei unui paradox: “Luată logica-n răspăr,/Minciuna pare adevăr,/Iar când intervine jocul,/Poate să îi ia chiar locul”. Este larg recunoscută, de altfel, legătura intimă dintre realitate şi adevăr (fără a intra în detalii de genul că adevărul se schimbă în funcţie de senzaţii şi de judecăţi variabile).
Profesorul Bulborea continuă să se confrunte cu realitatea şi să-şi imagineze o lume mai bună, bucurându-se de viaţă: “Anii trec, se schimbă totul/Şi cu ei mă schimb şi eu,/Dar mă bucur, întru totul,/Că sunt acelaşi mereu”. Nu uită, printre altele, să ne amintească şi de “Moştenirea sacră”: “Avem o limbă frumoasă,/Cu care ne mândrim./Dacă rămânem fără ea,/Degeaba mai trăim”.
