
Recunoscut drept cel mai important eveniment de E-Commerce și Digital Marketing din Europa Centrală şi de Est, GPeC SUMMIT oferă întotdeauna o experiență captivantă, practică și memorabilă, partajarea cunoștințelor având loc în timp real: https://holisticmarketingmanagement.ro/gpec-summit-2026-o-experienta-captivanta-practica-si-memorabila-partajarea-cunostintelor-in-timp-real/).
Ediția de 21 de Ani a GPeC SUMMIT, organizată pe 13 octombrie 2026 la Teatrul Național București, a fost expresia (dicolo de confirmarea longevității) adaptării agile cu succes la evoluția domeniului, continuând să reprezinte punctul de referință al comunității digitale, consolidând-o inclusiv prin aducerea împreună a unor remarcabili reprezentanţi de afaceri de top şi vorbitori principali, precum: Tudor Manea (CEO eMAG), Neil Patel (Co-founder of the global digital marketing and SEO agency NP Digital, also a Best-Selling Author and Speaker) şi Diana Anghelescu, Sales Director Romania GetResponse. Dialogul deschis, constructiv a continuat cu: Adrian Mihai (CEO FAN Courier), Adrian Negrescu (Analist economic & General Manager Frames), Arthur Rădulescu (Founder & CEO MerchantPro), Emil Mitescu (CEO UniCredit Consumer Financing), George Rășchitor (CEO Sinaps Marketing), Lucian Baltaru (CEO SAMEDAY Group).
Apoi, după pauza de prânz și networking a urmat sesiunea în engleză având ca vorbitori principali pe: A. Lee Judge (B2B Business Advisor, Content Strategist, and Founder of Content Monsta, a Digital Video and Podcast Production Agency, Atlanta, Georgia, USA), Irina Dietrich (Senior Advertising Solutions Architect Google), Florian Arndt (referred to in the press as the “AI Pope”; Entrepreneur, and Germany’s youngest honorary Senator for Economic Affairs), Eden Bidani (Messaging Engineer, the Head of Strategy & Copy at CAPE.Agency) şi Tedy Necula (Regizor şi Fondator Necula Agency).
Este, fără îndoială, meritul dinamicului şi mereu inspiratului organizator Andrei Radu, CEO & Founder GPeC şi al valoroasei comunități digitale în asigurarea succesului importantului eveniment dedicat creşterii, învățării şi progresului continue, motivând și conferind încredere, oferind oportunitatea alinierii afacerilor cu minți creative consacrate.
Pentru a ilustra calitatea ideilor rezultate din acest dialog deschis, constructiv ne vom apleca asupra doar a câtorva (din motive de spaţiu şi timp) dintre excepţionalele prezentări susţinute de vorbitorii principali, respectiv: Tudor Manea (CEO eMAG), Neil Patel (Co-founder of the global digital marketing and SEO agency NP Digital, also a Best-Selling Author and Speaker), A. Lee Judge (B2B Business Advisor, Content Strategist, and Founder of Content Monsta, a Digital Video and Podcast Production Agency, Atlanta, Georgia, USA) şi Florian Arndt (referred to in the press as the “AI Pope”; Entrepreneur, and Germany’s youngest honorary Senator for Economic Affairs). De la bun început se cuvine a evidenţia atât utilitatea informațiilor transmise (conținutul fiind excelent adaptat provocărilor actuale şi de perspectivă), cât şi conexiunea cu publicul de specialitate de natură a stimula implicarea și acțiunea reale (ca urmare a manierei de împărtăşire a experienţei permiţând audienţei să se simtă înțeleasă și apreciată).
Perspectiva audienței de specialitate a fost transformată de la bun început printr-o prezență scenică puternică, combinaţia comunicării clare bazată pe logica argumentelor cu vorbirea pe un ton natural, conversaţional constituind o adevarată demonstrație autentică de măiestrie din partea lui Tudor Manea (CEO eMAG). Potrivit acestuia, eMAG urmărește creșterea sustenabilă, consolidarea marketplace-ului (marketplace în avans față de vânzările directe), fidelizare prin Genius (păstrarea serviciilor esențiale într-o opțiune mai accesibilă, fiind introduse trei pachete) și accelerarea plăților digitale (peste 50% dintre comenzi sunt preplătite). Cât priveşte perspectivele pentru 2026-2027, se anticipează creșterea pieței până în finalul lui 2026 (în funcție de încrederea consumatorilor și stabilitatea politică), iar pentru 2027 se preconizează un anumit avans pentru primele șase luni. Manea a venit cu recomandări semnificative privind managementul categoriilor de produse cu rezultate bune, abordarea diferitelor aspecte legate de concurența platformelor non-UE, precum şi directa şi importanta relaţie dintre AI și stilul de management.
Reputatul Neil Patel (Co-founder of the global digital marketing and SEO agency NP Digital, also a Best-Selling Author and Speaker) a subliniat că deoarece pentru AI optimizarea nu înseamnă doar SEO tehnic, pentru ca un brand să devină vizibil în răspunsurile AI contează conținutul clar, prezența în surse diverse și o reputație autentică, actualizată permanent. Strategia de vizibilitate în AI este completată de conținutul video, creatori (care aduc audiențe noi și credibilitate prin demonstrații reale, inclusiv prin prezentarea limitărilor produsului) și recomandări (necesar a fi simplificate, adaugând şi un element memorabil în experiența de cumpărare). Prezentarea produsului (care trebuie să fie ușor de recomandat) trebuie să aibă loc imediat la începutul unui videoclip (primele două secunde fiind decisive) pentru a capta atenția într-un flux de conținut consumat rapid. Patel recomandă optimizarea ambelor canale – creatori şi conturile brandului în social media și Google (aceste conturi asigurând atât controlul informațiilor despre gamă și oferte, cât și construirea relațiilor de durată cu clienții) – acestea completându-se pentru fidelizare. Dincolo de atragerea atenției în mod rapid, trebuie demonstrat un beneficiu concret și simplificat următorul pas al clientului.
Potrivit experimentatului A. Lee Judge (B2B Business Advisor, Content Strategist, and Founder of Content Monsta, a Digital Video and Podcast Production Agency, Atlanta, Georgia, USA), marketingul prin conținut (crearea conținutului de marketing trebuie să fie legată direct de vânzări și obiectivele de business, iar conținutul trebuie plasat de-a lungul întregului traseu de cumpărare) trebuie măsurat ca un sistem de active comerciale care educă, ghidează și influențează cumpărătorii, nu ca o succesiune de postări evaluate prin like-uri, click-uri sau atribuirea exactă a unei vânzări (n.r., această atribuire fiind definită ca proces prin care este identificat și alocat creditul pentru o conversie canalelor de marketing sau punctelor de contact care au influențat decizia de cumpărare a clientului). Judge a atras atenţia că datele de urmărire sunt tot mai incomplete, iar traseele de cumpărare diferă de la client la client, context în care rolul contribuției de conținut este esenţial (ca activ de vânzări care acumulează valoare) în marketingul prin conținut. Au fost evidentiaţi cei cinci KPI ai sistemului de conținut (Indicator; Calcul / interpretare; Scop), arătându-se şi diferenta dintre ce urmăreşte un CFO, un CMO şi respectiv un lider de vânzări (implicarea directă a vânzărilor în producție crescând probabilitatea adoptării materialelor). De asemenea, s-a subliniat avantajul competitiv față de AI al expertizei oamenilor (fie specialiștii din vânzări, conducere, inginerie, support, fie chiar clienții experimentați) care cunosc nuanțe și experiențe specifice unei companii, tocmai această expertiză diferențiind brandul de conținutul generic generat de AI. Printre alte aspecte importante, Judge s-a oprit şi asupra următoarelor: un studiu de caz (podcast B2B pentru o companie de asigurări), legătura dintre feedback-ul clienților și datele nestructurate; framework-ul său RevCo (evaluarea printr-un scor a modului în care o organizație creează conținut conectat la procesul comercial sau urmărește mai ales indicatori de vanitate – n.r., nelegați direct de venituri, retenție sau profit, aceştia fiind opusul lor indicatorilor acționabili reflectand date care influențează direct deciziile de business), al cărui obiectiv este un sistem în care motorul de conţinut alimentează motorul de venit (n.r., acesta din urmă transformând atenția captată de primul în profit); acțiuni recomandate pentru prima săptămână. Oferirea de dovezi suficient de solide pentru decizii mai bune constituie scopul raportării, o estimare utilă și corect orientată fiind preferabilă unei precizii false.
Tânărul și competentul vorbitor principal Florian Arndt (referred to in the press as the “AI Pope”; Entrepreneur, and Germany’s youngest honorary Senator for Economic Affairs) a subliniat, cu energie şi creativitate, faptul că AI poate reduce timpul și costurile de producție pentru imagini, site-uri, audio și reclame, instrumentele trebuind însă testate pentru fiecare nevoie concretă. Arndt a punctat că valoarea AI constă în integrarea aplicațiilor (nu folosirea unui număr cât mai mare) într-un proces repetabil care economisește timp, reduce costurile și păstrează calitatea. După ce a venit cu o serie de exemple introductive despre AI şi a abordat generarea și editarea de imagini, crearea de website-uri prin prompt, alegerea instrumentului AI potrivit, curățarea și îmbunătățirea înregistrărilor audio, problematica vocilor sintetice, clonare și localizare, precum şi aspecte juridice și protecția datelor, Arndt a făcut recomandări practice pentru e-commerce (pornindu-se de la o nevoie clară, construindu-se un proces pilot şi reutilizând materiale existente).


